Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
Autor Mesaj
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #1
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
Aici puteti descrie experientele dumneavoastra pe care le-ati trait in timpul cutremurului din 1977. Nu este necesara inregistrarea pentru a publica mesaje. Apasati butonul Add Reply pentru a povesti experienta dvs.
(Ultima modificare: 24-09-2007 01:36 PM de wolf2000.)
24-09-2007 01:33 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
aztek Deconectat
Junior Member
**

Mesaje: 2
Data înregistrării: Mar 2007
Răspuns: #2
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
Ia sa vedem... In \'77 aveam 8 ani, dar imaginea din timpul cutremurului o vad si acum. Nu stiam ce-i acela un cutremur si nici nu auzisem de asa ceva. Venisem de la antrenament pe la 8:30, iar dupa ce am stat putin cu niste musafiri... a inceput dansul.
Nu intelegeam de ce tata si bunicul ne-a spus pe un ton nu tocmai obisnuit sa iesim afara. Am iesit cu totii imediat in strada. Bineinteles ca toti vecinii au iesit imediat, si ne uitam unii la altii fara sa intelegem ce se intampla. Singurii care-si mai aminteau de un asemenea cutremur erau bunicii.
Senzatia de atunci a fost ca prima oara pamantul se clatina stanga-dreapta, iar dupa aceea sus-jos, iar ca durata parca nu se mai termina. Ma uitam la o macara de pe un santier din apropiere cum se balanseaza amenintator, iar asfaltul strazii parca facea valuri insotite de un vuiet puternic.
Nu stiu cat a durat dansul, dar parca a durat o ora. Bineinteles ca lumina s-a intrerupt, iar sirenele pompierilor si salvarilor se auzeau in tot orasul.
Pagube materiale mari nu-mi amintesc sa fi fost, dar multi oameni si-au petrecut noaptea sub cerul liber intr-o piata din apropiere. Toata noaptea am ascultat la un radio cu baterii vesti din Bucuresti si nu ne venea sa credem.
Eu am fost destul de speriat de eveniment, dar cu \"mici\" explicatii, totul a devenit ca facand parte din viata.
04-10-2007 02:23 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #3
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
Pe atunci tu erai in Constanta, nu?
04-10-2007 03:11 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #4
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
4 Martie 1977

Eram in camera caminului facultatii, impreuna cu inca doi colegi ai mei. Luasem masa si tocmai ajunsesem in camera, iar eu incepusem sa desfac pachetele pe care le primisem de la parinti de acasa. Tocana, friptura de porc, prajituri, le asezam pe raftul dulapului din camera urmand sa le asez in frigider a doua zi. Ceilalti doi colegi ai mei erau in camera, D. copia niste cursuri, iar R. se pregatea sa faca o baie. Nu ma simteam bine, toata ziua fusesem intors pe dos. Aveam o stare de apasare pe care nu puteam sa mi-o explic. Ma gandeam ca se schimba vremea si ma simteam asa din cauza presiunii atmosferice.

Cateva minute mai tarziu R. a plecat la dusuri, iar eu eram nervos: toata ziua poftisem la friptura trimisa de parinti iar acum nu as mai fi mancat nimic. Am pus borcanele sus pe raft si imediat am auzit un vuiet, un zgomot puternic, jos, mai mult il simteam in piept decat il auzeam. Nu imi dadeam seama ce se intampla, ma uitam la podea fiindca simteam prin pardoseala trepidatii si am vazut cum unul dintre borcane s-a facut tandari la picioarele mele. Nu stiam ce este un cutremur, nu mi-am dat seama din primele momente dar cand cladirea a inceput sa se miste violent nu mai era nici un dubiu. D. se ridicase de la masa, se uita la mine si nu stia ce sa faca. Eu am deschis usa camerei si m-am asezat in tocul usii. D. a trecut prin dreptul dulapului exact in momentul in care acesta se aplecase amenintator, l-am vazut cum a facut ochii mari si s-a ferit de tot ce a cazut din dulap. Multi colegi iesisera afara din camere, unii stateau in tocul usii iar altii o luasera la fuga spre iesire. Numaram secundele, ma uitam ca sub picioarele mele cred ca era o imbinare a doua placi de pardoseala iar cand una se ridica cealalta se cobora. Parca eram in troleibuz in zona burdufului nestiind pe care picior sa ma sprijin mai puternic fiindca cutremurul ma lovea de usa si de pereti. Zgomotul era asurzitor, se spargeau geamuri, se rasturnau obiecte la etaj. Colegii de deasupra probabil o luasera la fuga, se auzeau alergand pe coridor deasupra. Lumina s-a stins iar eu strangeam cu degetele tocul usii atat de puternic incat ma dureau buricele degetelor. O umbra de pe coridor a venit spre mine, era R. care voia sa iesim afara. Mi-a fost frica sa ies, pe culoar cadeau bucati de tencuiala de pe tavan si la cativa metri in fata mea un corp de neoane s-a desprins de pe tavan si s-a facut tandari de pamant. Simteam pe par si pe ceafa cum pica de sus tencuiala si praf de caramida. Se auzea un fasait din ce in ce mai puternic, l-=am intrebat pe R. ce se aude iar el a zis ca s-a fisurat o teava de apa de la dusuri. Miscarea devenea din ce in ce mai puternica, peretii paraiau si am luat-o si eu la fuga afara impreuna cu R. M-am impiedicat de ceva de pe jos, era cat pe ce sa cad, dar imediat am ajuns la scari. Nu aveam loc pe scari de cei care coborau de la etaj. Pana m-am gandit daca sa raman inauntru sau sa o iau in jos pe scari cutremurul s-a terminat. Ne-am intors dupa D. care ramasese in camera. Pe drum, cred ca cea mai infricosatoare imagine din acel moment a fost cand am trecut pe langa o camera care avea usa deschisa si am vazut lumina lunii de afara intrand in camera printr-o crapatura care strabatea peretele cu fereastra. Pe jos era apa de la tevile sparte. Am ajuns in camera noastra, D. era in patru labe pe jos si isi cauta infrigurat tigarile si chibriturile iar R. pierduse un papuc si se taiase in talpa de la cioburile de pe jos. Am luat un cearsaf, haine, actele si banii si am iesit afara. Incercam sa vedem pe unde sunt lucrurile la lumina chibriturilor lui D. Pe culoar se auzeau voci, cineva zicea sa iesim in curte, nu am mai stat pe ganduri si am iesit afara. Si la parter in hol erau cioburi, se sparsesera geamurile de la aviziere.

Afara era lumina ca ziua. Pe cer se vedeau lumini probabil de la incendii iar luna era imensa. S-au facut echipe care mergeau cu administratorii de camin sa inspecteze cladirile sa nu fie vreun student ramas ranit inauntru. Unii au plecat la telefoanele publice sa sune acasa, am plecat si eu dar degeaba, nu era ton. Nici luminile de pe alei nu mai functionau. Se auzeau sirene de salvari, vuiete, era sinistru. Acolo in campus eram intr-un fel rupti de lume si nu stiam ce se intamplase in oras. In orele urmatoare au aparut si cativa profesori, rectorul, administratorul facultatii, secretarul UTC, mai multi studenti care erau plecati in oras si inca cativa angajati. De la ei am aflat despre tragedia din oras. Un hotel prabusit pe Calea Victoriei; blocul Scala, Casata, Dunarea, toate la pamant. Auzeam ce ne povesteau, ii vedeam ca tremurau si erau in stare de soc si cu toate astea nu puteam realiza cat de reala era situatia, parca era o poveste de groaza. Ne-am hotarat sa nu plecam nici unul dintre noi din perimetrul facultatii, unde credeam ca suntem mai in siguranta. Cativa studenti fusesera raniti, alti studenti aveau grija de ei facandu-le pansamente si bandaje cu ce gasisera in cabinetul medical. Spre norocul nostru nimeni nu a fost ranit grav. Grupuri-grupuri ne duceam in camine si aduceam de acolo, paturi, imbracaminte, mancare. Nu mai vazusem pana atunci niciodata atatia studenti la un loc. Intr-o baraca ramasa de la niste constructori din vara trecuta am gasit depozitata maculatura, cineva din conducerea facultatii ne-a lasat sa le luam si sa facem focul sa ne incalzim. Am stat asa in jurul focurilor pana cand a inceput sa se lumineze de ziua.

De indata ce a fost lumina am inceput sa inspectam caminele, sa vedem cat s-au distrus si daca putem sa ne mutam inapoi in camere. Eram ca paralizati, obositi, speriati ca nu puteam sa luam legatura cu parintii acasa, ne miscam mecanic. Caminul nostru avea geamuri sparte, tencuiala de pe tavan si pereti cazuta, peretii crapati (unii foarte rau cu crapaturi prin care bagai mana), inundatii de la conductele de apa sparte, dar rezistenta cladirilor nu parea sa fie afectata. Ne-am impachetat lucrurile, am strans cioburile de pe jos si am incercat sa ne facem camera din nou locuibila. In ziua aceea s-au reparat conductele de apa si instalatia electrica unde se defectase iar unii colegi reusisera sa ia legatura cu parintii ducandu-se sa telefoneze de la posta. Parintii cu care se reusise sa se ia legatura au sunat la parintii altor colegi astfel incat sa se stie despre noi ca suntem bine. De la facultate ne-au spus sa plecam acasa cateva zile pana se reparau cladirile, dar noaptea urmatoare a trebuit sa o petrecem tot la camin. Mijloacele de transport in comun nu circulau decat sporadic, nu stiam cum circula trenurile si am zis sa mai asteptam o zi. O parte din colegi plecasera deja, ramasesem putini si cred ca cea mai sinistra noapte a fost cea petrecuta in camin, noaptea urmatoare. Lumina nu era in toate camerele, se retezasera niste cabluri de prin pereti care nu apucasera sa fie inlocuite. Dintr-o data camerele frumoase erau acum fara ferestre, cu peretii crapati si tencuiala cazuta de parca cladirea era parasita de ani de zile. Ne era frica sa nu inceapa din nou cutremurul si paseam cu teama de parca l-am fi putut provoca.

A doua zi trecand prin oras aveam confirmarea la ce auzisem cu o zi in urma la radio. Era mai rau decat spusesera la radio. Un cosmar pe care nici acum nu pot sa-l pricep pe de-a-ntregul.

Anonim - mesaj primit pe email
04-10-2007 03:19 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #5
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
Locuiesc in Bucuresti dar la cutremurul din 77 aveam doar cateva luni, deci despre el mare lucru nu am ce sa povestesc. Din ce mi-a povestit sora-mea, cateva zile nu a fost curent electric iar telefoanele nu au functionat aproape o luna. Dupa ce au fost pornite din nou, numarul vechi a fost schimbat cu unul nou. Ce stiu este ca taica-meu m-a luat in brate si a iesit cu mine afara. Pe atunci stateam intr-un apartament la parterul unui bloc de 4 etaje. Blocul, construit in 1974 cred, nu a avut nici o problema pana acum la nici unul dintre cutremure.

(ax)
04-10-2007 03:26 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #6
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
(user forum: Dodo)

O zi calda de martie. O zi obisnuita de scoala.In drumul spre casa admiram cerul, fascinata de lumina calda si galbuie a lunii pline ce poleia totul in jur. Am ajuns acasa unde mama gatea de zor iar tata privea linistit la stiri. Aroma de sarmale calde si prajituri mi-au amintit in acea clipa, ca a doua zi aveam musafiri si am zambit fericita . Am inceput sa povestesc ultimele intamplari de la scoala si cum a mers antrenamentul la sport. Eram prea obosita si somnoroasa ca sa urmaresc filmul bulgaresc de la televizor dar cu siguranta nu ii voi uita titlul “Dulce si amar”.

Apucasem sa atipesc cand m-am trezit buimacita si peretii dansau in jurul meu intr-un dans nebun. Frigul ma cuprindea caci cuvertura picase la primul soc iar lustra se balansa ametitor. Cadeau cioburi iar eu priveam mirata la tavan avand impresia ca totul este un castel din carti de joc ce se va darama intr-o secunda… In fanta de lumina a lunii ce razbatea prin ferestre am vazut o silueta ce se clatina greoi…era tata. Am sarit din pat si am incercat sa gasesc un loc pe unde sa trec caci el se sprijinea cu toata forta in tocul usii incercand sa isi mentina echilibrul.

Victorioasa am reusit sa ma strecor si sa ajung in sufragerie la lumina. Totul se zgaltaia, scrasnea, pestii din acvariu se zbateau disperati sarind pe covor iar eu ma simteam ca pe o podea elastica. Am sarit sa tin vitrina si televizorul privind uimita cum mama sta turceste pe un colt de canapea si se uita fix in televizor. Pentru o secunda totul s-a oprit si unda a incepul balansul in sens invers. Cosmarul nu se terminase… dar intre timp tata reusise sa ajunga la noi si sa ne imbratiseze dand indicatii clare… mergem in hol sub grinda ca e mai bine asa. Tonul lui calm, sigur ne-a linistit imediat ..era ca un stalp in mijlocul furtunii… Cu o bufnitura surda totul s-a linistit brusc.

La uzina fusese o explozie in timpul cutremurului si tata ca sa ne linisteasca ne-a spus ca toata zgaltaiala s-a datorat suflului. Mama s-a apucat calma sa adune cioburi si pestii de pe covor iar apoi m-au imbracat gros ca sa iesim afara. Pretextul a fost… mergem la matusa sa vedem ei ce fac .

Toti vecinii erau in fata blocului care mai de care mai speriati si tot atunci a aparut primul taxi venit din centru.. a cazut blocul Scala… a cazut decorul la teatru… a cazut … Se auzeau ambulante si masini de pompieri ce veneau la uzina… sa stinga incendiul si sa ajute ranitii… Spre dimineata postul national de radio a dat primul anunt… “in noaptea de 4 martie a avut loc un puternic cutremur de pamant in zona Vrancea.Vom reveni cu amanunte…” Privind la cei mari am simtit lacrimile… ce sclipeau in lumina lunii pline…

A fost o noapte de 4 martie 1977… o noapte cu luna plina… Dupa cateva zile o prietena de familie blindata cu ajutoare si conserve a sosit in Bucuresti sa vada cu ochii ei prapadul. Nu putea crede ceea ce vazuse la televiziunea franceza…. iar noi elevii taiam articole din ziare si luam primele lectii de protectie in caz de cutremur…
04-10-2007 03:34 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #7
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
Eram la servici la tara, o zi calduroasa, frumoasa. Si m-am hotarat, fiindca era vremea frumoasa, sa vin acasa in Bucuresti sa-mi iau haine de schimb si mancare ca sa raman mai mult dupa aceea la servici fara sa mai fiu nevoita sa mai fac drumuri la Bucuresti.

Am coborat din cursa la Bucur Obor. De obicei luam autobuzul 101 de la Obor pana acasa. Era 8 si jumatate seara, inca era lumina. Nu stiu de ce nu l-am luat pe 101 si m-am suit in tramvai. Imi amintesc ca eram in tramvaiul care trecea prin fata magazinului Bucur Obor, spre centru, si eram extrem de enervata ca in loc sa iau autobuzul ma urcasem in tramvai. Aveam o stare de iritare, foarte neplacuta.

La intersectia cu tramvaiul care venea de pe Colentina, doi barbati se bateau pe linia de tramvai fara sa le pese ca era sa dea tramvaiul peste ei. Vatmanul a pus o frana brusca, dar ei se bateau mai departe. Nu erau beti dar parca erau turbati.

Am ajuns la Mihai Bravu, eram iritata, nervoasa, fara un motiv anume. Ma urcasem prin spate si stateam la usa din mijloc. O femeie, pe la 50 de ani, nu parea nici taranca nici mahalagioaica, s-a luat de mine. Ea statea pe scaunul din fata, cu fata spre vagon si se uita la mine si zice: “Daca n-ai fi in tramvai si te-as vedea in alta parte as zice ca esti Ceauseasca. Ca semeni cu Ceauseasca!” M-am intors cu spatele, m-am dus in spatele vagonului, dar ea continua sa bodogane: “Uitati-va ca seamana cu Ceauseasca, uitati-va ce mutra are!” Am lasat-o.

Abia acum am realizat ca era o stare generala de iritare. Eu, aia care se bateau, femeia din tramvai…

M-am dat jos din tramvai, era intuneric. Luasem niste oua din sat, vreo 20 de oua, intr-o sacosa. M-am enervat ca de ce nu am pus sacosa cu oua in geanta de voiaj si acum trebuia sa am grija si de geanta si de sacosa cu oua. Eram iritata. Am intrat in parcul prin care trebuia sa il traversez si veneam spre mijlocul parcului unde erau niste banci, o statuie si leagane pentru copii.

Cand am ajuns la aleea care mergea de la prima poarta m-am pomenit jos. Nu stiu cum. Eram in genunchi, cu mana pe sacosa cu oua care se sparsesera. Am ridicat ochii din pamant si am vazut statuia cum se rastoarna la picioarele unei perechi, un baiat si o fata care stateau pe o banca. Eu cand am vazut ca vine statuia aia jos am ramas paralizata, nestiind daca vine peste ei sau nu. In timp ce vedeam statuia cum se rasturna, am auzit un vuiet infundat.

Am vrut sa ma ridic dar nu am putut, atat de tare se cutremura pamantul.

Atunci am vazut pe cer o lumina puternica, venind dinspre zona industriala, ca o explozie mare. Eram convinsa ca a fost o explozie. Am reusit pana la urma sa ma ridic in picioare, incercam sa-mi tin echilibrul si atunci am auzit pe cineva strigand pe strada ” E cutremur!”. In momentul acela mi-am adus aminte zvonurile din perioada in care comunistii incepusera constructiile de blocuri cu 10 etaje, toti se asteptau ca acele blocuri or sa cada la primul cutremur.

Cand am auzit strigatul acela ca e cutremur, m-am uitat imediat la blocul de 10 etaje care era langa parc, in stanga mea. N-a venit jos. Si atunci mi-am adus aminte ca blocul nostru are de sus de la acoperis si pana jos o crapatura pe zona de mijloc, de cand a fost construit, din 1975. M-am gandit ca scara noastra este la pamant. Am luat-o la fuga spre blocul nostru. Pe drum, alergam cu geanta de voiaj in mana, voiam sa ajung la coltul strazii sa vad ce se intamplase cu blocul nostru.

Lumina se stinsese, era intuneric, lumea tipa, dintr-un apartament se auzea o batrana care striga: “Ajutor, sunt bolnava, nu pot sa ma misc!”. Era panica. Cand am ajuns in capatul strazii, am vazut blocul in picioare. Am ajuns in fata blocului, mama si sotul erau cu copii in fata scarii. M-am dus la ei si le-am zis sa nu stea in fata scarii, sa mearga in dreptul complexului alimentar care nu avea etaj.

Am vrut sa intru in casa. Cautam lanterna pe care intotdeauna o aveam cu mine, o foloseam la servici. Nu era in geanta de voiaj, desi ma invatasem sa o iau mereu cu mine, in ziua aceea o uitasem la servici. Sotul nu voia sa ma lase, dar trebuia sa intru in casa sa iau mancare pentru copil (unul dintre copii era sugar) si niste haine.

Am intrat in bucatarie, am luat mancare si am iesit din nou afara. Spre dimineata, cand am intrat din nou in casa, pe lumina, am vazut cum ciupercile de metal de la lustre rosesera tencuiala pana la ciment, altceva nu se intamplase.

A doua zi au inceput sa vina vecini care fusesera in centru cu vesti despre dezastrul din oras. O saptamana nu am iesit din casa nici macar sa-mi cumpar paine. Mi-era frica sa ma uit pe geam. Vedeam la televizor blocurile daramate, oameni indurerati… Am dat telefon la servici si m-am invoit o saptamana. Imi era frica sa ies din casa, numai ideea ca s-ar putea sa ma intorc si sa vad in spatele meu blocul prabusit ma innebunea.

A doua zi dimineata s-a adus apa cu camioanele la complexul alimentar. S-a facut aprovizionarea la alimentara si la paine, au venit si au verificat instalatiile de gaze… Nu stiu in ce masura in prezent s-ar mai descurca autoritatile sa gestioneze o astfel de situatie.

Curent electric nu am avut pana a doua zi dupa-amiaza. Telefonul insa nu a functionat aproape o luna. Foarte multe centrale telefonice au fost deranjate atunci. Au fost niste aparate care s-au rasturnat, aratau la televizor niste echipamente ca niste dulapuri, rasturnate. Centrala de care apartineam noi a avut insa niste probleme deosebite, am inteles ca se sparsesera niste acumulatori si se varsase electrolitul pe jos, iar toate aparatele din centrala fusesera complet distruse. Centrala se afla in cladirea postei, la etaj. Daca era la parter nu ar fi patit nimic.

Armata a intrat imediat dupa cutremur sa caute supravietuitori. Apoi au fost desfacute ruinele, iar in 3 saptamani deja erau ridicate santiere noi pe locurile unde se prabusisera blocurile. Au fost si hoti dintre cei care au participat la actiunile de curatare a daramaturilor. Au fost impuscate persoane care adunau lucruri de valoare dintre daramaturi.

La Lizeanu nu mai erau urme de daramaturi dupa o luna. De la cutremur, in termen de 3 saptamani toti care au ramas pe drumuri au fost repartizati in apartamente noi, mobilate cu tot ce aveau nevoie, de exemplu in blocurile noi de la Bucur Obor. Erau mobilate complet, cu covor pe jos, paturi cu asternut… Crezi ca or sa mai faca autoritatile la fel intr-o situatie asemanatoare? Nu vor putea, nu au resurse…

Imi aduc aminte cat de rapid si-a revenit atunci Bucurestiul la normal. Evident, a ramas in oameni socul, durerea ca au pierdut rude, sau cunoscuti, dar nu am intalnit nici o situatie in care autoritatile sa nu acorde ajutorul necesar pentru reintrarea in normalitate.

Eu insa am ramas cu o frica tampita in mine, a trecut saptamana si trebuia sa ma duc la servici si nu aveam curajul sa plec. Voiam sa merg la policlinica sa mai iau o saptamana de concediu medical, dar pentru asta trebuia sa ies in oras. Pana la urma am plecat la medic. Pana in centru, unde era policlinica, am incercat sa ocolesc toate zonele in care stiam ca se intamplase ceva, ca se prabusise vreun bloc. Trebuia sa evit Scala. Am ocolit sa nu ajung in fata la Scala, stateam in capul strazilor si ma uitam daca se vedea ceva daramat. Mi-a luat o jumate de zi ca sa ajung la Policlinica dar pe la Eminescu tot am trecut pe o strada unde era un bloc cazut.

A trecut si saptamana de concediu medical si mi-am revenit apoi am inceput sa merg din nou la servici. Una dintre colegele mele a avut o sora care locuia in blocul care a cazut in Militari. Locuia la etajul 10 si a avut noroc ca etajul ei a venit cu totul jos, fara sa se rupa in bucati si ea a scapat cu viata.

In toamna lui 1977 aveam niste treaba in oras si am ajuns la intersectia de la Dorobanti si m-am oprit in parculetul de acolo. Eram obosita, am zis sa ma odihnesc pe o banca. Mi-am cumparat niste pufuleti si m-am asezat pe o banca. Pe banca din fata mea era un tanar de vreo 28 de ani. Se uita la mine, apoi intorcea capul, apoi iar se uita, iar intorcea capul. M-am gandit ca pofteste pufuleti si m-am dus cu punga la el si i-am zis sa tina pumnul sa ii dau niste pufuleti. A intins mana, i-am turnat pufuleti, i-a pus pe ziarul pe care il avea in brate si a inceput sa planga. Pe de o parte zambea la mine ca si cand ar fi vrut sa se scuze, dar nu se putea opri din plans.

M-am asezat pe banca mea, si a venit o doamna cu un catelus si s-a asezat langa mine. Doamna respectiva s-a uitat la el, apoi la mine, si m-a intrebat daca l-am tratat cu pufuleti. Am zis ca da. “Doamna, toti i-au murit la cutremur, a ramas singur si nici nu cunoaste pe nimeni, doar vecinii dar el s-a zapacit complet. Incearca vecinii sa-l bage intr-un camin.”

A fost un soc cutremurul, pentru toata lumea, pentru ca din 1940 si pana in 1977 n-a mai fost nici un semn, sa zici ca te astepti sa vina ceva, si pe de alta parte, cand vedeai toate daramaturile alea vechi te gandeai, te speriai mai mult la gandul ce-ar fi fost daca ar fi cazut si blocurile noi. La foarte multi nu le venea sa creada ca nu au cazut blocurile noi.

Nu tii minte intamplari exacte, dar ramai cu memoria senzatiilor. Cand zici “la cutremur” imi vine in minte senzatia de frica, de panica… Te sperie nu faptul ca iti pica blocul in cap sau ca mori. Eu simteam panica si groaza cand realizam ca tot ceea ce poate fi mai stabil, pamantul, se misca.

(m.ax)
04-10-2007 03:34 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #8
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
autor: Guest

Nu-mi amintesc nimic din ziua aceea. A fost o zi absolut banala. O zi de inceput de primavara, care nu iese cu nimic in evidenta. O zi de vineri. Eram a XI-a. A doua zi, simbata, aveam scoala. Imi amintesc doar sfirsitul zilei. Mama facuse in acea seara friptura de pui cu mujdei de usturoi si mamaliguta. Tata s-a ocupat personal de mujdei. Eu, in asteptarea mesei, urmaream fara nici-un interes la tv un film. Bulgaresc. Eram imbracata de casa, nu mai stiu exact cum, dar stiu ca pe cap aveam un clop facut dintr-o palarie pe care tata a trebuit sa mi-o cedeze, la insistentele mele, cu toate ca era una din palariile lui bune. O spalasem si o uscasem tragind de boruri pentru a sta cit mai pleostita. Eram tare mindra de acel clop si nu il scoteam de pe cap decit cind dormeam. Mergem si la scoala cu el. In sfirsit ne asezam la masa.Eu la locul meu linga calorifer, tata in celalat capat al mesei iar mama intre noi. Savuram puiul delicios in timp ce conversam pe diferite teme cotidiene fara importanta.

In acea secunda am simtit cum scaunul pe care stau incepe sa vibreze. Ridicam ochii si ne uitam unii la altii. Masa incepe sa vibreze, la inceput in plan vertical si apoi orizontal. Lustra capata o traiectorie de pendul... secundele se maresc... Tata spune, cu un calm fortat, sa stam linistite... nu-i decit un cutremur... avea sa se termine imediat. Dar nu. Totul a inceput sa se zdruncine in jurul nostru din ce mai tare. Lumina se stingea si se aprindea intermitent. Am intepenit cu miinile pe masa si am crezut ca totul se va sfirsi in clipa aceea care nu se mai termina... Nu ne-am miscat de pe loc. Tata incerca sa spuna ceva sa ne linisteasca, dar nu-l auzeam, il vedeam ca prin apa, de mama aproape ca nici nu mai imi aduc aminte. In jurul nostru erau zgomote pe care le percepeam fara sa le aud. Minutul in care a durat cosmarul a fost interminabil. Deodata totul s-a oprit. S-a lasat tacerea. Si intunericul. Nu simteam nimic. Nu auzeam si nu vedeam nimic. Dupa alte citeva clipe l-am auzit pe tata spunid... \"a trecut\" . A cautat un chibrit si a aprins o luminare. Si atunci am inceput sa ne miscam foarte repede... cautati-va buletinele... imbracati-va ... cheile ... iesiti repede afara ... calmati-va ... Am intrat in sufragerie sa imi iau buletinul, era intuneric si in camera patrundea doar lumina de afara. Nu stiu ce lumina era, luna... nu stiu. Pe jos am calcat pe cioburi, am vazut vitrina cazuta si ghivecele cu flori sparte si amestecate cu pamintul din ele. Am luat buletinul, mi-am pus un pardesiu pe mine, am deschis usa si am coborit pe scari. Victorita, prietena si vecina mea de la doi, cobora plingind. Atunci am simtit ca nodul care-mi statuse in git se duce si am urlat. Primul sunet pe care am putut sa il scot. Nu a fost plinset, nu a fost vaiet, a fost un urlet pe care l-am eliberat si care m-a eliberat din tensiunea care ma paralizase.

In fata blocului se adunase toata lumea. Ne uitam unii la altii, ne inventariam din priviri. Eram bine toti. Ciudati dar vii. Imbracati in pijamale, cu paltoanele peste si cu papuci in picioare... unii aveau genti, bagaje, altii nu aveau nimic. Gindurile noastre au inceput sa o ia razna. Vine inca un cutremur ... trebuie sa mai fie replici... Dar nu a mai fost nimic. Sau poate nu mai stiu eu. Din centrul Bucurestiului au inceput sa vina primele vesti... a cazut Dunarea... Scala... blocul de la Rossetti ... oameni morti... blocuri de zece etaje... rudele noastre. Tanti Flori si nenea Nelu stau la etajul noua... daca s-a intimplat ceva. Nu puteam afla nimic. Totul era intrerupt, energia electrica, telefoanele. Cineva vine de la Lizeanu. Incerca sa ne descrie grozavia dar mintile noastre nu pot percepe. Nu era nimic adevarat , totul era un cosmar pe care doream sa-l stergem din mintea noastra odata cu venirea zorilor.

Dar nu. Dimineata a venit, scotind la lumina zilei dezastrul in care fusese aruncat Bucurestiul. Impreuna cu Mihaela, colega mea, am plecat la liceu. Liceul, cladire veche, rezistase, doar zidurile erau fisurate, geamuri sparte... Am plecat catre Lizeanu. Acolo, la o distanta de 50 metri jur inmprejur, totul era ingradit si nu se putea apropia nimeni. Nu vedeam nimic jos dar ce era deasupra noastra se dezvaluia cu toata grozavia dezastrului. La parterul blocului, la ultima scara dinspre intersectie, cineva avusese \"geniala idee\" sa scoata un stilp de rezistenta pentru a putea pune in vitrina magazinului o Dacie. Datorita acelui stilp, structura de rezistenta a cedat, blocul s-a despicat in doua pe casa scarilor , de la etajul zece pina jos, parterul si etajul unu afundindu-se practic in pamint. Imaginea era de cosmar... se vedeau camerele despicate, covoare atirnind de la un etaj la altul, acolo un pian, acolo un frigider... un dulap... acolo au fost oameni... au fost. La Rossetti, la Scala, la Dunarea nu mai erau decit niste mormane de beton, fier si carne. La Mosilor, in Militari .. peste tot era mult fum si oameni tacuti. Era foarte ciudat cum toti devenisera tacuti. Am vazut o familie, tatal, mama si o fetita. Tatal cara niste valize, mama \"tira\" fetita de mina, iar fetita ducea o papusa in brate, o papusa pe care o tinea de cap. Transportul in comun era paralizat. Am mers pe jos pina in Militari sa-mi vad prietenele. Erau in viata, slava Domnului. In orele care au urmat auzeam vesti care aveau sa ne indurereze si mai mult... a murit Toma Caragiu ... a murit Bocanet ... a murit Doina Badea ... au murit rude ale colegilor mei... A murit ceva din sufletul nostru, al tuturor, atunci.

4 martie 1977. E singura zi din viata mea pe care as vrea sa o pot uita si pe care stiu ca nu o voi uita niciodata.
04-10-2007 04:21 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #9
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
autor: Dodo

O zi calda de martie.O zi obisnuita de scoala.In drumul spre casa admiram cerul, fascinata de lumina calda si galbuie a lunii pline ce poleia totul in jur.
Am ajuns acasa unde mama gatea de zor iar tata privea linistit la stiri.Aroma de sarmale calde si prajituri mi-au amintit in acea clipa ,ca a doua zi aveam musafiri si am zambit fericita .
Am inceput sa povestesc ultimele intamplari de la scoala si cum a mers antrenamentul la sport.Eram prea obosita si somnoroasa ca sa urmaresc filmul bulgaresc de la televizor dar cu siguranta nu ii voi uita titlul \"Dulce si amar\".
Apucasem sa atipesc cand m-am trezit buimacita si peretii dansau in jurul meu intr-un dans nebun.Frigul ma cuprindea caci cuvertura picase la primul soc iar lustra se balansa ametitor.Cadeau cioburi iar eu priveam mirata la tavan avand impresia ca totul este un castel din carti de joc ce se va darama intr-o secunda.
In fanta de lumina a lunii ce razbatea prin ferestre am vazut o silueta ce se clatina greoi...era tata.Am sarit din pat si am incercat sa gasesc un loc pe unde sa trec caci el se sprijinea cu toata forta in tocul usii incercand sa isi mentina echilibrul.
Victorioasa am reusit sa ma strecor si sa ajung in sufragerie la lumina.Totul se zgaltaia,scrasnea,pestii din acvariu se zbateau disperati sarind pe covor iar eu ma simteam ca pe o podea elastica.Am sarit sa tin vitrina si televizorul privind uimita cum mama sta turceste pe un colt de canapea si se uita fix in televizor.Ack
Pentru o secunda totul s-a oprit si unda a incepul balansul in sens invers.Cosmarul nu se terminase...dar intre timp tata reusise sa ajunga la noi si sa ne imbratiseze dand indicatii clare..mergem in hol sub grinda ca e mai bine asa.Tonul lui calm,sigur ne-a linistit imediat ..era ca un stalp in mijlocul furtunii...
Cu o bufnitura surda totul s-a linistit brusc.
La uzina fusese o explozie in timpul cutremurului si tata ca sa ne linisteasca ne-a spus ca toata zgaltaiala s-a datorat suflului.
Mama s-a apucat calma sa adune cioburi si pestii de pe covor iar apoi m-au imbracat gros ca sa iesim afara.Pretextul a fost...mergem la matusa sa vedem ei ce fac .Toti vecinii erau in fata blocului care mai de care mai speriati si tot atunci a aparut primul taxi venit din centru..a cazut blocul Scala...a cazut decorul la teatru...a cazut ...
Se auzeau ambulante si masini de pompieri ce veneau la uzina...sa stinga incendiul si sa ajute ranitii...
Spre dimineata postul national de radio a dat primul anunt...\"in noaptea de 4 martie a avut loc un puternic cutremur de pamant in zona Vrancea.Vom reveni cu amanunte...\"
Privind la cei mari am simtit lacrimile...ce sclipeau in lumina lunii pline...
A fost o noapte de 4 martie 1977...o noapte cu luna plina...

Dupa cateva zile o prietena de familie blindata cu ajutoare si conserve a sosit in Bucuresti sa vada cu ochii ei prapadul.Nu putea crede ceea ce vazuse la televiziunea franceza....iar noi elevii taiam articole din ziare si luam primele lectii de protectie in caz de cutremur...
(Ultima modificare: 04-10-2007 04:22 PM de wolf2000.)
04-10-2007 04:21 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Alex Deconectat
Administrator
*******

Mesaje: 2,909
Data înregistrării: Dec 2012
Reputație: 7
Răspuns: #10
Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977
autor: Dodo

Imi povestea un amic ca in martie \'77 era foarte racit.Avea febra mare si frisoane si era infofolit ca o mumie, privind filmul bulgaresc (cred ca acesta este un film de referinta in memoria romanilor ... chiar daca nu este o amintire placuta). Parca si titlul filmului era predestinat \"dulce si amar\" acelei nopti care a schimbat destinele multor oameni.
La un moment dat bietul baiat a inceput sa se zgaltaie iar prima reactie a mamei lui a fost sa telefoneze la salvare caci banuia ca sunt frisoane de la gripa ce-i tintuia odorul.
Nu a mai apucat sa o faca caci a inceput sa danseze lustra pe tavan si sa scartie totul in jur.
Grijulie a luat baiatul de mana si a iesit cu el afara imediat ce seismul s-a oprit dar nu inainte de a-si ruga sotul sa ia ceva haine groase din cuier.
Afara era zarva mare, care mai de care in pijama, cu hainele aruncate in graba , etc discutand speriati despre eveniment.
Prin multimea colorata era si vecina de la parter imbracata vaporos intr-o camasa de noapte transparenta care l-a facut pe amicul meu sa uite de raceala si frisoane si sa vada \"stele verzi\"...
Dupa cateva minute mama lui s-a gandit ca afara este cam frig asa ca si-a rugat sotul sa ii dea o haina mai groasa....cand stupoare....domnul in loc sa ii dea un palton sau o canadiana i-a oferit un ....cuier gol.
Cu totii au stat afara pana dimineata de teama unor replici.
04-10-2007 04:22 PM
Găsește toate mesajele acestui utilizator Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Marturii de la cutremurele din 30 mai / 31 mai 1990 Alex 25 13,799 24-04-2014 09:24 AM
Ultimul răspuns: anda
  Marturii de la cutremurul din 27 octombrie 2004 Alex 29 16,567 30-12-2013 07:34 PM
Ultimul răspuns: alexis709a
  Marturii de la cutremurul din 31 august 1986 Alex 35 14,801 16-12-2013 10:04 PM
Ultimul răspuns: dili
  Marturii de la alte cutremure Alex 28 9,774 11-03-2012 05:43 PM
Ultimul răspuns: Florin102
  Martie 1977 - cosmarul devenit realitate Alex 0 5,801 26-12-2009 07:26 AM
Ultimul răspuns: Alex
  Marturii de la cutremurul din 25 aprilie 2009 anda 60 11,907 14-11-2009 12:57 PM
Ultimul răspuns: reeven
  Cutremurul din 1977 - marturie. Cum au reactionat autoritatile. Alex 21 7,604 04-03-2009 09:02 PM
Ultimul răspuns: anda
  Marturii de la cutremurul din 10 noiembrie 1940 Alex 4 6,337 27-03-2008 01:38 PM
Ultimul răspuns: GeoX
  4 martie 1977 - 31 de ani de la dezastru Alex 9 3,801 04-03-2008 11:33 PM
Ultimul răspuns: Noctilucent_mybb_import695

Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)